Proiectele Ligii AC

  • ligaac_comoara_banner820x150pxrgb72dpics52012.jpg
  • acces.jpg
  • iswint.jpg

LIGA AC acuză de ignoranţă şi iresponsabilitate ANST-ul, pentru ca se întârzie din nou finalizarea metodologiei de acordare a taberelor studenţeşti.

Prin intermediul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în calitate de reprezentant la nivel naţional al studenţilor români şi unic reprezentant la nivel internaţional al acestora ne manifestă vehement indignarea faţă de Autoritatatea Naţională pentru Sport şi Tineret vizavi de modul în care aceasta eşuează încă o dată în gestionarea în timp util în una din puţinele sale responsabilităţi, taberele studenţeşti.

Date fiind:

· Numeroasele întâlniri între reprezentanţii studenţilor şi cei ai ANST pentru discutarea metodologiei de acordare a taberelor studeţeşti,

· Adresa oficială transmisă de ANOSR în data de 2.06.2011,

· Durata de timp care a trecut de la prima iniţiativă de a realiza metodologia (luna martie),

· Calendarul activităţilor cu termen limită pe 1 iunie pentru transmiterea către universităţi a metodologiei,

· Contribuţiile reprezentaţilor studenţilor pe variantele de metodologie transmise de către ANST,

· Antecedentele ANST în gestionarea deficitară a procesului de acordare a taberelor.

LIGA AC acuză ANST de ignoranţă, totală iresponsabilitate, lipsă de bun simț față de studenți în ceea ce priveşte finalizarea şi transmiterea către universităţia metodologiei de acordare a taberelor studenţeşti.

Amintim ANST, că procedura de acordare a taberelor se desfăşoară şi mai departe de realizarea metodologiei, la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, însă fără a avea criteriile de acordare a locurilor şi detaliile necesare, universităţile blochează la nivel intern orice alte demersuri. Totodată, amintim că în majoritatea universităţilor sesiunea se finalizează, studenţii vor intra în vacanţă, iar taberele vor rămâne fie cui nu trebuie, fie nimănui.